Radu Zlati

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Ieri am ascultat cu mult interes discursul domnului prim-ministru Dacian Cioloș pe teme de învățământ.

Deși am fost foarte atent, ceva mi-a scăpat. Mi-a scăpat pentru că nu era prezent acolo, și anume sunetul banilor. Nicio politică națională nu se poate face fără finanțare adecvată.

În comparație cu noi, state care proveneau de asemenea din ceea ce s-a numit fostul lagăr sovietic au înțeles acest lucru. Frații noștri din Moldova, cărora noi le plângem de milă, din cauza situației lor economice, politice, sociale și așa mai departe, în ultimii 15 ani au alocat în medie, anual, 7% din PIB-ul lor pentru educație. Ceva mai curajoși, cei din Lituania, care și-au propus un proiect de țară care rezidă în mare măsură în dezvoltarea tehnologiei, au alocat pentru educație 17%, în medie, în ultimii 15 ani.

Noi ne mândrim cu un fabulos 3,4%, în medie, pe ultimii 15 ani. Să nu ne mire că, într-un viitor mediu sau îndepărtat, România se va instala solid pe ultimul loc în ceea ce privește educația în Europa.

Suntem deja pe un onorabil loc penultim. Am putea să recuperăm întârzierile, dacă cineva, om politic sau tehnocrat, o forță care să aibă în spate asentimentul clasei politice românești, ar înțelege că educația trebuie să aibă nu acel 6%, scris în lege, niciodată aplicat, ci mult mai mult, că 6% trebuie să fie un minim.

În loc de aceasta, oferim discursuri frumoase, uitând că, dacă n-am fi făcut școala în vremea aceea, a „regretatului

regim”, probabil că am fi cules și astăzi ceapă, pentru că, ghinion, liceele agricole se desființează în mândra Românie pe care noi cu toții am construit-o după 1989.

Vă mulțumesc pentru atenție. Radu Zlati, deputat de Cluj.