Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Lavinia Corina Cosma
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Îl ascultam pe un coleg de la PSD mai devreme care spunea că în educație, în sistemul de învățământ românesc, curge lapte și miere.
Este foarte interesant cum am ajuns – spune dumnealui – să curgă lapte și miere, iar consilierii școlari sunt în stradă și protestează zilele acestea, pentru că li s-au tăiat niște drepturi salariale pe care, potrivit legii, le au.
Vreau să fac referire la contextul în care se află școala românească în momentul de față. Avem abandon școlar, avem bullying în școli, avem studenți care renunță în primul an, pleacă din universitate, pentru că își dau seama că alegerea pe care aceștia au făcut-o nu li se potrivește.
Avem lipsă de forță de muncă, iar companiile caută cu disperare oameni bine pregătiți, care să se regăsească într-o profesie sau alta.
Avem droguri, din păcate, în școala românească, iar acesta este un subiect care se păstrează în tăcere, să nu ne afecteze imaginea.
Ce au în comun toate aceste probleme, toate aceste subiecte? Au sau ar trebui să aibă în comun prezența consilierilor școlari în școala românească.
Din păcate, în momentul de față avem un consilier la 800 de elevi. Sunt cazuri în care aceștia trebuie să se deplaseze de la o școală la alta și cazuri în care nici măcar nu vorbim despre 800 de elevi, ci vorbim de 1.000-1.200 și așa mai departe.
Iată, așadar, că vorbim despre o nevoie reală a școlii românești, despre consiliere vocațională, despre orientare, iar, pe de altă parte, avem o doamnă ministru care transmite mesaje de genul: „Voi ce faceți în școală?”
Nu este normal ca în 2019 un ministru din Guvernul României să aibă o astfel de atitudine.
Pe această cale, vreau să fac un apel la doamna ministru Andronescu, să stea de vorbă și să găsească realmente soluții pentru ca acești profesioniști să își găsească în continuare locul în sistemul de educație și să nu plece din sistem și, mai mult decât atât, să conștientizeze că România are nevoie de o prioritizare, iar această consiliere pentru copiii comunităților noastre este esențială. Este ca și când te duci la medic. Este mai bine să previi decât să tratezi.
Vă mulțumesc.
Lavinia Cosma, deputat al USR.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.