Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2024
Declarații politice · respins
Ion-Marian Lazăr
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Îmi încep seria declarațiilor politice din actuala sesiune parlamentară referindu-mă din nou la calitatea deplorabilă a actului managerial al domnului ministru Grindeanu*.
Astfel, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (CEF) pentru transport 2021-2027 sunt eligibile pentru finanțare proiecte ce vizează adaptarea rețelei TEN–T la dublă utilizare.
Luând în considerare războiul din Ucraina, statele membre ale Uniunii Europene au agreat devansarea alocărilor din pachetul pentru mobilitate militară, în sprijinul accelerării și maximizării suportului pentru proiecte de infrastructură de transport militară și civilă cu dublă utilizare, situație care a determinat sprijinirea implementării unui număr de 95 de proiecte de mobilitate militară, în valoare de 1,74 miliarde euro, de către Comisia Europeană.
În acest context, comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, declara că: „Rezultatele celui de-al treilea și ultim apel de mobilitate militară din cadrul CEF Transport arată că există o nevoie clară ca statele membre să îmbunătățească utilizarea duală a sistemului nostru de transport. Am primit 112 propuneri, ceea ce înseamnă o suprasubscriere de 4,5 ori mai mare, și am selectat proiecte din 18 state membre. Toate proiectele finanțate vor contribui la o infrastructură europeană mai bună și vor completa legăturile lipsă, atât pentru uz militar, cât și pentru uz civil.”
Totuși, ce a omis să comunice, probabil din curtoazie, doamna comisar Adina Vălean o vom sublinia noi1