O realitate în care românii să nu mai fie obligați să plece din țară, în care sistemul de sănătate să nu te îmbolnăvească și în care sistemul de educație să ofere tinerilor oportunități pe bune, dar, înainte de toate, respect față de munca onestă a oricărui cetățean român, oriunde s-ar afla.
O realitate în interiorul Uniunii Europene, făcând parte din NATO și, nu în ultimul rând, aparținând spațiului Schengen. O realitate pe care o merită toți cetățenii români, din țară și din diaspora.
Este evident că, pe măsură ce se apropie anul electoral, încep transpirațiile în PNL – Partidul Național Laș. De ce?
Pentru că acest partid nu mai există! Este doar o anexă a PSD-ului.
Iar, concret, vă cer să nu uităm un nume din acest PNL. Mă refer la Rareș Bogdan.
Acest măscărici al PNL nu face decât să mintă românii12 cu *promisiuni despre care știe și el cât de ridicole sunt12.*Atât de ridicole, încât a ajuns să-i fie frică de vocea poporului.* Acesta și-a blocat comentariile pe pagina lui de Facebook, pentru că nu primea altceva decât realitatea însăși: kind reminder pe bandă rulantă.
De la faptul că ne promitea aderarea în spațiul Schengen cu texte de înălțat zmeul la faptul că filiala-fantomă pe care o conduce în diaspora ar avea 15.000 de membri activi. Cu asta cred că am aflat cu toții răspunsul legat de desființarea pensiilor speciale. Da, Rareș Bogdan a încurcat cifrele. A vrut să spună că sunt 30 de membri activi și că va desființa pensiile speciale în 15.000 de zile.
Vă cer să nu-l uităm pe acest măscărici, așa cum nu-l uităm nici pe Victor Ponta*, care acum face alianță cu AUR.
Victor Ponta a susținut cu vârf și îndesat faptul că nu există probleme la secțiile de votare din diaspora și că românii se prefăceau; se așezau la coadă de câte trei-patru ori, ca să „arate bine la televizor”.
Asta este realitatea promisă de PNL și AUR în diaspora. Despre PSD nu are rost să vorbim, pentru că acesta niciodată n-a existat în diaspora.*
Dar de ce vă cer să nu-i uităm și să nu uităm aceste momente?
Pentru că în 2024 ne vor cere votul. Și o vor face continuând seria de promisiuni și minciuni ridicole. Pentru că doar asta știu să facă: să mintă românii, să-și bată joc de ei și să-i trateze cu dispreț.
De asta le este cu adevărat frică. De emoția diasporei și de faptul că românii își vor aduce aminte de toate umilințele în ziua votului.
Acea zi este din ce în ce mai aproape! Vă mulțumesc.
voce proprie
Marker
Cadru
Lipsa unei justificări substanțiale face ca conținutul justificării să fie nedefinit.
„Vom alege între un sistem profund corupt și plin de hoți și plagiatori”