Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2014
Informare · informare
Marian Neacșu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, solicit aprobarea plenului, domnule președinte, pentru ca să-și desfășoare lucrările începând cu ora 18.00 Comisia pentru buget, finanțe pentru a dezbate proiectul legislativ 385/2013, Propunerea legislativă privind reglementarea statutului societăților comerciale ale căror acțiuni se tranzacționează pe piața RASDAQ. Vă informez că începând cu data de 11 octombrie, așa cum știu și colegii noștri, ar urma să înceapă împotriva României procedura de infringement dacă nu avem legislația armonizată în acest domeniu.
Deci v-aș ruga să propuneți plenului, ca să poată lucra.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.