Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 februarie 2013
procedural · adoptat
Puiu Hașotti
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 18–23 februarie 2013 21
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Intervin pentru a întări ceea ce am spus acum câteva minute.
Uitați-vă, s-a citit o listă întreagă cu colegi care își depun declarațiile politice. Aceste declarații politice să știți că se publică în Monitorul Oficial al României.
Și vin și întreb: corect este ca noi să nu știm ce conțin acele declarații politice?
Poate simțim nevoia să avem o reacție la ele. Poate simțim nevoia să completăm ceea ce s-a spus. O declarație politică, în mod natural, suscită discuții.
Este momentul să ne gândim – și o spun încă o dată – dacă nu cumva este cazul ca declarațiile politice să dureze nu o oră, ci o oră și jumătate – de ce nu? –, chiar două ore și ele să fie citite, și nu depuse.
Nu este în regulă să mergem apoi în teritoriu – și acesta este al doilea aspect – și să spunem: iată ce declarație politică am avut eu în Senatul României, toată lumea să se minuneze de acea declarație, iar noi, senatorii, să nu o cunoaștem.
Reflectați asupra acestei chestiuni, am spus acest lucru și când eram în opoziție, nu este convenabil puterii, nu este convenabilă puterii această propunere a mea, dar o spun nu neapărat din consecvență, ci din convingerea că o declarație politică înseamnă un moment foarte important în activitatea noastră de parlamentari.
Să ne gândim foarte serios asupra acestei chestiuni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.