Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 iunie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Valeriu Todirașcu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Întrebarea de astăzi este adresată domnului Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătății.
Obiectul întrebării: „Lipsă răspuns la reclamația administrativă referitoare la întrebarea nr. 3.150/a din 15 iunie 2015 având ca temă «Implementarea concluziilor raportului NICE International din ianuarie 2012»”.
Stimate domnule ministru al sănătății,
Prin prezenta, vă solicit conformarea rapidă la prevederile legale, considerând că dreptul meu de informare, conform legii, a fost lezat.
Această întrebare o formulez sub formă de reclamație administrativă, iar în cazul în care nu primesc informațiile solicitate în termenul legal de 15 zile, mă voi adresa cu plângere în justiție.
Astfel, în temeiul Regulamentului Senatului și al Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, solicit răspuns la următoarele întrebări de interes public:
1. Care este autoritatea din cadrul Guvernului României, pe ce bază legală, cu ce justificare și în ce scop a decis angajarea cheltuirii banilor publici privind contractarea serviciilor de consultanță de la NICE International în anul 2011?
2. Care a fost costul contractării de către Guvern, valoarea plătită și sursele de finanțare din care a fost plătită consultanța oferită de către NICE International în anul 2011?
3. Care obligații nu au fost îndeplinite privind consultanța în cauză din cele asumate în anul 2011 de către NICE International?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.