Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 septembrie 2013
other · respins
Valeriu Todirașcu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Întrebarea îi este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății.
Stimate domnule ministru,
În data de 22 aprilie 2013, v-am trimis, prin intermediul Senatului României, întrebarea nr. 478 privind cheltuielile legate de transplantul de rinichi versus cele legate de dializa cronică. Răspunsul dumneavoastră a sosit la 45 de zile după depunerea acesteia, depășind termenul legal, și poartă numărul EN 4.453 din 7 iunie 2013.
Din păcate, răspunsul este nesatisfăcător, fiind incomplet și imprecis. Astfel:
– La întrebarea 1, care este numărul bolnavilor aflați în tratament prin dializă cronică în 2012, răspunsul dumneavoastră a fost că „în anul 2012 au fost dializați un număr de 12.583 de bolnavi”, fără să se precizeze, așa cum am cerut, numărul de dializați cronic (continuu).
– La întrebarea 2, care este costul mediu pe pacient pe an pentru pacienții cuprinși în programul de dializă cronică, răspunsul dumneavoastră a fost: „cost mediu pe bolnav cu dializă peritoneală continuă pe lună, în anul 2012 – 3.127 de lei și dializă peritoneală continuă automată – 4.231 de lei”. Nu este precizat costul pentru pacienții cu hemodializă, care reprezintă majoritatea pacienților dializați.
– La întrebarea 3, care sunt costurile adiacente pentru îngrijirea acestor pacienți din fonduri necuprinse în programul de dializă, răspunsul a fost: „Acești pacienți primesc medicație adjuvantă în valoare de 2.500 de lei anual”, răspuns cu siguranță incorect, suma fiind subevaluată, având în vedere că mulți dintre ei primesc eritropoietină în tratament cronic.
– La întrebările 4 și 5 referitoare la numărul de pacienți în evidență cu transplant renal și costurile legate de transplantul renal, răspunsul dumneavoastră se referă la „numărul de bolnavi tratați pentru stare posttransplant și cost mediu/pacient aflat în stare posttransplant pe total transplanturi”, și nu pentru fiecare tip de transplant. Să înțeleg că au fost amestecați pacienții de transplant renal cu cei cu transplant de cornee?
Cum răspunsul primit este deficitar și nu-mi permite să compar cost-eficiența transplantului renal în România față de cost-eficiența dializei (hemodializă și dializă peritoneală), revin cu solicitarea ca, în temeiul Regulamentului Senatului și Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, să-mi răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care a fost numărul bolnavilor în anul 2012 ce s-au aflat în tratament prin dializă cronică, defalcat pe tipurile de dializă: hemodializă, dializă peritoneală, dializă peritoneală automată?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.