Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 octombrie 2007
Informare · retrimis
Angel Tîlvăr
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Întrebarea mea este adresată domnului Cristian David, ministrul internelor și reformei administrative.
Ca urmare a unei solicitări pe care am adresat-o Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, mi s-a comunicat că în județul meu cadrele de Poliție Rutieră reprezintă circa 8% din totalul polițiștilor vrânceni, dintr-un necesar de 14%.
Având în vedere aspectele prezentate mai sus și ținând cont de faptul că numărul polițiștilor din această structură nu a mai fost suplimentat din 2002, iar mărirea considerabilă a
valorilor de trafic în ultimii ani crește riscul producerii unor accidente rutiere grave, vă întreb: Când veți suplimenta numărul cadrelor de Poliție Rutieră din Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea?
Dacă-mi permiteți să adresez și interpelarea, domnule președinte de ședință, v-aș fi recunoscător. Vă mulțumesc.
Interpelarea este adresată domnului Varujan Vosganian, ministrul economiei și finanțelor.
Stimate domnule ministru,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2007 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2007 prevede la art. 13 faptul că pregătirea profesională a salariaților din cadrul instituțiilor publice se va desfășura în centre de perfecționare proprii, acolo unde acestea există, sau în locații situate în localitățile de reședință de județ ale ordonatorilor de credit.
Având în vedere faptul că unele funcții sunt funcții unice la nivelul județelor, pentru altele problematica este diferită ca dimensiune și conținut, iar realitatea ne arată că, practic, este imposibil ca toți funcționarii publici care ocupă o anumită funcție la nivelul unei unități administrativ-teritoriale să fie disponibili în același timp pentru a participa la un astfel de curs al Institutului Național de Administrație, I.N.A., și centrele regionale realizează majoritatea acestor cursuri în perioade și locații diferite, în aceste condiții, vă rog, domnule ministru, să precizați poziția dumneavoastră față de modul în care se poate duce la îndeplinire prevederea cuprinsă în art. 13 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2007.
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.