Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2013
procedural
Doina Silistru
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 11–16 martie a.c.
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea mea este adresată atât domnului Daniel Chițoiu, ministrul finanțelor publice, cât și domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 220/2009, s-a dorit relansarea Programului privind acordarea de miere ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I–IV din învățământul de stat și confesional, dar mierea nu se regăsește printre produsele primite de elevi.
În acest scop, mulți apicultori au urmat cursuri de calificare pentru obținerea diplomei de stupar calificat, însă întâmpină greutăți în valorificarea produselor, în condițiile în care demersul introducerii mierii în meniul școlarilor are și valențe stimulative economice, iar acest produs apicol aduce beneficii mari pentru sănătate, prin faptul că distruge microbii și bacteriile, având și avantajul că nu este alterabil și nu necesită deci condiții speciale de păstrare.
Astfel, vă întreb, domnilor miniștri, când se vor pune în aplicare prevederile legale privind acordarea de miere de albine elevilor, cu atât mai mult cu cât suma necesară este prevăzută și aprobată în bugetul de stat pe anul 2013?
Solicit răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.