Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2023
procedural · adoptat
Brian Cristian
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Maramureșul este recunoscut pentru tradițiile sale, pentru oameni buni și mai ales pentru zonele frumoase și cinstea și bunătatea oamenilor.
De cele mai multe ori, avem o serie de situații în care toate entitățile politice, toți reprezentanții comunității trăiesc în înțelegere, trăiesc în bunăstare și, fie că este vorba de etnici ucraineni, fie că este vorba de români, fie că este vorba de maghiari sau germani, aceștia au trăit în pace*, în liniște și în bună înțelegere, timp de sute de ani.
Din păcate, modalitățile și momentele în care liniștea comunităților a fost perturbată s-au întâmplat doar din cauza politicienilor. Și s-au întâmplat pentru că de cele mai multe ori oamenii politici au încercat ca, pentru câștigurile lor electorale, să creeze disensiuni în comunități și să învrăjbească cetățenii, unii împotriva celorlalți.
Un astfel de caz mi-a fost semnalat recent, raportat la ce se întâmplă în Maramureș.
Este vorba despre o situație care a apărut în comuna Rona de Sus.
În comuna Rona de Sus, recent, în ultimele luni, a fost... s-a încercat organizarea unui eveniment de către Uniunea Ucrainenilor din România, prin deputatul acestora, care a încercat să organizeze evenimentul fără a avea toate autorizațiile necesare.
Reprezentanții primăriei i-au trimis o serie de solicitări și i-au trimis o serie de hârtii prin care i-au explicat ce ar trebui să facă ca să intre în legalitate în raport cu evenimentul respectiv.
Din nefericire, domnul deputat a refuzat să se conformeze, nu a făcut demersurile necesare, a mutat evenimentul pe un domeniu privat. Ba, mai mult, a trimis o interpelare către Ministerul Afacerilor Interne, prin care l-a reclamat pe șeful de post, dar l-a și numit pe primarul comunei „șovin” și „cu atitudine discriminatoare”.
Deci, practic, un primar etnic ucrainean, care a încercat doar să aplice legea, este făcut „șovin” doar pentru a fi denigrat în fața comunității și doar pentru că nu reprezintă acea formațiune politică.