Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. O să vă rog să-mi îngăduiți să vorbesc fără mască, pentru că mi-e mai comod așa.
Mă surprinde poziția colegilor din Partidul Social Democrat123 pe un proiect de lege care este extrem de important* și vine în sprijinul categoriilor sociale care sunt grav afectate de această criză provocată de coronavirusul SARS-CoV-2.
Legea privind sprijinul pentru un trai decent în contextul acestei pandemii prevede, în esență, posibilitatea pentru cetățenii români cu vârsta de peste 18 ani la un venit minim lunar de 1.500 de lei
, în contextul acestei pandemii, pe perioada stării de urgență, respectiv pentru o perioadă de șase luni după terminarea acestei stări de urgență.
În al doilea rând, acest venit minim pentru un trai decent se stabilește ca diferență între veniturile nete lunare ale persoanei și venitul menționat, de 1.500 de lei, luându-se în calcul veniturile din activități independente, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, salarii sau asimilate salariilor, cedarea folosinței bunurilor, veniturile din investiții, veniturile din pensii, activități agricole, silvicultură, piscicultură, premii și jocuri de noroc, transferul proprietăților imobiliare și alte surse, așa cum sunt definite de Codul fiscal, urmând ca toate aceste lucruri să fie analizate și verificate de către agențiile județene pentru prestații sociale, care au și obligația de a emite actele administrative necesare, respectiv
actele de încetare a plății acestui ajutor în condițiile în care persoana solicitantă nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Pentru știința tuturor, vreau să vă aduc în atenție faptul că în Spania a fost adoptată o reglementare similară, în urmă cu câteva zile, care prevede un venit de 456 de euro pe persoană, pornind cam de la aceleași criterii pe care noi le-am stabilit aici.
De asemenea, în Statele Unite ale Americii, administrația Trump acordă 1.200 de dolari și cred că urmăriți cu toții știrile de la televizor și vedeți ce situație dificilă există în Statele Unite ale Americii generată de criza alimentară, de sărăcie și de inegalitățile profund existente între membrii societății. Vă aduc aminte, de asemenea, colegilor din Partidul Social Democrat, că avem în România 40% dintre pensionari cu pensii sub 1.000 de lei – înseamnă 1.987.000 de persoane – și 66% dintre pensionari cu pensii sub 1.500 de lei, ceea ce înseamnă 3.200.000 de pensionari.
Adăugați cei 430.000 de salariați ale căror contracte de muncă au încetat, adăugați cei 1.200.000 care au fost sau sunt încă în șomaj tehnic și aveți în vedere situația generată de această criză economică, care se va materializa, probabil, în peste 1 milion de șomeri în următoarele luni.
Ca urmare, eu cred că acest proiect de lege trebuie adoptat. El vine în sprijinul oamenilor care nu au venituri și care sunt grav afectați de creșterea prețurilor* și de lipsa de soluții la problemele de zi cu zi.