Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Brian Cristian
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Obiectul declarației politice – „Despre încredere și respect”.
## Stimați colegi*,
Este proverbială lipsa de încredere a românilor în instituțiile statului, iar la coada clasamentelor făcute periodic de institutele de sondare a opiniei se află de fiecare dată Parlamentul, cu sub 15% nivel de încredere.
Explicația e simplă și pornește de la percepția publică asupra activității parlamentarilor. Cu un simplu click pe motoarele de căutare putem vedea principalele titluri de știri – „Ceartă și îmbrânceli pe holurile Parlamentului”, „Vot la mai multe cartele”, „Somn în Parlament”, „Încălcarea măsurilor de protecție sanitară”, asta în condițiile în care le cerem românilor să le respecte întocmai, iar pentru a controla răspândirea virusului multe sectoare economice sunt grav afectate.
Poate că dublul standard a fost caracteristic ultimelor legislaturi* – și mă refer aici la inițiative populiste atunci când ești în opoziție și respingerea și condamnarea lor atunci când ești la putere.