Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2018
other · retrimis
Gabriel Andronache
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Raport privind validarea unor mandate de deputat
Comisia de validare a luat cunoștință de faptul că au devenit vacante două locuri de deputat, ca urmare a demisiei domnului Dumitru Chiriță, Circumscripția electorală nr. 42 – municipiul București, și a domnului Ioan Munteanu, Circumscripția electorală nr. 29 Neamț, aleși pe lista Partidului Social Democrat la alegerile din 11 decembrie 2016.
Potrivit art. 228 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, locul vacant va fi ocupat de supleantul imediat următor de pe lista partidului politic, alianței politice sau alianței electorale, dacă până la data validării mandatului partidul politic, alianța politică sau alianța electorală pentru care a candidat confirmă în scris că aparține acesteia.
Asupra legalității alegerii supleantului, Comisia de validare va prezenta Camerei Deputaților un raport.
Procedând la examinarea documentelor depuse pentru validarea mandatelor și având în vedere lista supleanților, comunicată Comisiei de validare de Biroul Electoral Central, documentele înaintate de Biroul permanent, respectiv demisia domnului Ciprian Cătălin Necula din calitatea de membru al Partidului Social Democrat și adresa Partidului Social Democrat, Comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ocuparea locurilor de deputat vacante și propune validarea mandatelor de deputat pentru următoarele persoane:
– doamna Gabriela Maria Podașcă, Circumscripția electorală nr. 42 – municipiul București, candidată pe lista Partidului Social Democrat;
– domnul Viorel Stan, Circumscripția electorală nr. 29 Neamț, candidat pe lista Partidului Social Democrat. Prezentul raport a fost adoptat în unanimitate de membrii prezenți ai comisiei.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților validarea mandatelor de deputat prevăzute în prezentul raport, precum și adoptarea hotărârii anexate.
Prezint acum proiectul de hotărâre.
Hotărâre privind validarea unor mandate de deputat
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituția României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006, precum și ale art. 7 art. 10 și art. 228 din Regulamentul Camerei Deputaților, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere raportul Comisiei de validare,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Se validează următoarele mandate de deputat:
– mandatul de deputat al doamnei Gabriela Maria Podașcă, declarată supleant la alegerile din 11 decembrie 2016 în Circumscripția electorală nr. 42 – municipiul București pe lista Partidului Social Democrat; mandat vacant ca urmare a demisiei domnului Dumitru Chiriță;