Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Spre deosebire de antevorbitorii mei, vreau să spun că cunosc foarte bine activitățile legate de intervenția în situații de urgență, cu ce probleme se confruntă structurile cu atribuții ale Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile în care cele 10 aparate pe care le are Ministerul Afacerilor Interne nu sunt dotate conform specificului de salvare în mediul montan, maritim sau greu accesibil, iar urgența acoperirii acestui deficit este cu atât mai importantă.
Totodată, având în vedere cele discutate în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, consider că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are structurile care, prin specificul lor, pot să gestioneze foarte bine sistemul de achiziție a acestor aeronave.
Ca urmare, vă propun să adoptăm această propunere legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.