Mihail Hărdău

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege,

Stimați colegi,

Declarația politică am intitulat-o: „Formalism și ineficiență în învățământul profesional și tehnic din România”.

Doresc să atrag atenția asupra unei serioase disfuncționalități din sistemul educațional românesc, care are consecințe grave asupra pregătirii elevilor, asupra învățământului profesional și tehnic și asupra șanselor lor reale de a-și găsi un loc de muncă conform specializării absolvite, mă refer la pretinsa consultare dintre unitățile școlare profesionale și agenții economici în vederea înființării specializărilor necesare pe piața muncii, respectiv ineficiența derulării instruirii practice a elevilor în întreprinderi.

Modul după care funcționează acest sistem în acest moment este, cu rare, dar bine-venite excepții, unul pur formal, această problemă fiind însă cunoscută și tolerată de toți factorii implicați, referindu-mă aici atât la școlile în sine, cât și la agenții economici și factorii responsabili din Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Ministerul, prin Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic CNDIPT, publică periodic Nomenclatorul de meserii pentru care se asigură pregătirea din învățământul preuniversitar, meserii rezultate din propunerile comitetelor sectoriale, organisme tripartite pe domenii de activitate.

Întreprinderile pot solicita școlilor profesionale să înființeze doar specializările înscrise în acest nomenclator. Apoi, în cele opt regiuni de dezvoltare există câte un consorțiu regional compus din circa 29 de membri care elaborează pe termen mediu și lung – 5-10 ani – un Plan regional de acțiune pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic – prescurtat PRAIL – și, respectiv, un Plan local de acțiune pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic – PLAI –, la care inspectoratele școlare adaugă discuțiile din Comitetul local de dezvoltare a parteneriatului economic și social, iar unitățile școlare profesionale adaugă planul de acțiune al școlii.

Din motive „obiective” în privința necesarului de forță de muncă regională, Agenția județeană de ocupare a forței de muncă elaborează previziuni pe termen scurt, 6 până la 18 luni, ceea ce face ca planurile sus-amintite să rămână doar planuri, documente inutile care nu pot fi puse în practică și care ajung să zacă prin sertarele diverselor instituții.

În întocmirea planurilor de școlarizare, unitățile școlare profesionale țin cont de meseriile aprobate de corpul profesoral existent, pentru care, în mod imperativ, trebuie să se asigure numărul de ore prevăzut în normele didactice, ținându-se cont și de dotarea proprie a școlii. Prin dotare proprie înțeleg atelierele-școală și echipamentele specifice, lipsa cărora putând fi suplinită, mai mult la nivel teoretic, de instruirea practică în întreprinderi.

Ca urmare, în cadrul majorității școlilor din învățământul profesional și tehnic, deciziile de înființare a noilor specializări sunt determinate de disponibilitatea sau posibilitatea efectuării instruirii practice în cadrul unităților economice. Nu există interes din partea școlii ca viitorii absolvenți, realmente, să-și găsească un loc de muncă în meseria lor.