Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Benedek Zacharie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege, Stimați colegi,
Aici vorbim de 33 de proiecte. Cele 33 de proiecte au avut perioada de implementare 2007–2012, după care această perioadă a fost prelungită până în 31 decembrie 2017 și acum dorim să prelungim până în 31 decembrie 2019.
Întrebarea mea este dacă este un termen realist, având în vedere că de aproape 11 ani n-au fost aceste proiecte implementate? Dar suntem puși în fața unui fapt împlinit.
Deci, dacă nu va trece acest proiect de lege, atunci pierdem mai mult de 8 miliarde.
În condițiile în care votăm această lege, rugămintea noastră, a Grupului UDMR, este să ne încadrăm în acest termen – 31 decembrie 2019.
În concluzie, Grupul UDMR va vota această lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.