Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2015
Informare · informare
Radu Bogdan Țîmpău
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate domnule ministru, Stimați colegi deputați,
Am ajuns la un moment de bilanț pentru exercițiul financiar european 2007–2013. Toate programele se vor
încheia pe 31 decembrie, când se vor face ultimele plăți către beneficiari. Suntem în ultimele două luni ale unei perioade în care România a ratat fructificarea potențialului de dezvoltare oferit de accesarea fondurilor europene.
Gradul de absorbție general, conform site-ului ministerului pe care îl conduceți, este de 56,99%. Practic, românii pierd bunăstarea care ar fi putut să fie generată de cei peste 7 miliarde de euro pe care Guvernul din care faceți parte nu a reușit să-i acceseze.
Dintre toate programele, cea mai proastă situație o are POSDRU. Deficiențele care se observă pe acest program sunt, din păcate, simptomatice și general valabile. Stadiul curent al absorbției, conform aceluiași site, la sfârșitul lunii iulie, era de 46,53%, iar sumele rambursate efectiv abia depășesc 30%.
Astăzi, durata medie de verificare a unei cereri de rambursare este de peste 40 de zile, iar termenul de plată, de când ajunge cererea la autoritatea de management, depășește 30 de zile.
Domnule ministru,
În condițiile în care beneficiarii pot depune ultima cerere de plată până în data de 13 noiembrie 2015, cum considerați că puteți verifica și plăti toate aceste cereri?
Un alt punct vulnerabil îl reprezintă procedurile de decontare a cererilor către beneficiarii acestui program. Întârzierile la plata cererilor generează acumulări de penalități pentru beneficiarii programelor POSDRU, pe care aceștia nu numai că sunt obligați să le plătească, dar duc la blocarea conturilor și la executări silite.
Domnule ministru,
Ați promis, în repetate rânduri, la întâlnirile cu beneficiarii, că veți avea o discuție cu ministrul de finanțe pe acest subiect, dar nu s-a întâmplat nimic, cu toate că domnul Teodorovici, colegul dumneavoastră de partid, actualul ministru de finanțe și predecesorul dumneavoastră, ar fi trebuit să cunoască toate aceste disfuncționalități și ar fi trebuit, cel puțin informal, dacă nu instituțional, să găsiți o cale de dialog.
Fără această colaborare pe orizontală între ministere, care să conducă la armonizarea și la flexibilizarea procedurilor, ne vom confrunta cu aceleași sincope și în viitorul exercițiu financiar european.
Constatăm, domnule ministru și stimați colegi, că lecția a rămas tot neînvățată, iar anul 2016 va începe cu un mare zero în dreptul sumelor folosite din fondurile europene nerambursabile din ciclul 2014–2020.
Din cauza tergiversărilor gestionate de miniștrii PSD care s-au succedat în fruntea ministerului pe care-l conduceți în prezent România a ratat ținta de absorbție asumată atât în anul 2014, cât și în anul 2015. Până în prezent, nici măcar ghidurile de finanțare nu au fost finalizate. În cele câteva ghiduri lansate spre consultare, exprimările sunt lipsite de claritate, dovedind că nu s-a învățat nimic din lecția plătită de români cu 7 milioane de euro neaccesați.