Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Vasile Filip Soporan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Aș dori să prezint declarația politică intitulată: „Ce alegem: să muncim mai mult și să câștigăm mai puțin sau să echilibrăm veniturile financiare cu veniturile salariale?”
Fără să am pretenția de a spune lucruri noi, consider că, în momentul de față, când scena politică se încălzește peste măsură, prioritățile cetățenilor sunt altele decât cele impuse, dinamic și abil, pentru a se produce o schimbare a priorităților la nivel individual și, prin însumare, o modificare a percepției colective.
Situația economică a României se îmbunătățește, lucru recunoscut de putere și opoziție ca fiind o situație favorabilă. Din păcate, această stare este însoțită de un dezechilibru la împărțirea resurselor rezultate, dezechilibru care produce două Românii diametral opuse.
Dacă am fi corecți — și am pretenția că suntem — am face o prezentare exactă și obiectivă a situației din România, care, din păcate, prezintă următoarele caracteristici: nivelul de trai se situează la 37% din media celor 25 de state ale blocului comunitar; produsul intern brut pe locuitor este de 4.500 de euro, față de media de peste 27.000 de euro a Uniunii Europene, România fiind pe poziția a 26-a în cadrul Uniunii Europene, reușind să depășească numai Bulgaria (Ungaria are 8.900 de euro/locuitor, Polonia are 7.000 de euro/locuitor, iar Cehia are 11.000 de euro/locuitor); deficitul bugetar este programat, în 2007, la 2,8% din P.I.B., față de 1,7% în 2006 și 0,9% în 2005; estimarea de cont curent pe 2007 se ridică la 15,8 miliarde de euro, adică 13,4% din P.I.B., ritmul de creștere a deficitului de cont curent fiind de 98% în primele 7 luni ale anului; datoria externă pe termen lung și mediu urcase, la 31 iulie 2007, până la 32,7 miliarde de euro, cu 15,3% peste nivelul de la sfârșitul anului trecut; aproape jumătate din salariați — 43%, și aproape 10% din populația totală a României se află în zona direct productivă și aducătoare de valoare adăugată: construcții și industrie, restul fiind bugetari sau angajați din zona de servicii, practic, 10% din populația României susține restul populației.
Factura aderării la Uniunea Europeană se prezintă astfel: suma achitată către Uniunea Europeană este de 751 milioane de euro, până la sfârșitul anului suma se va ridica la 1,17 miliarde de euro, iar suma primită de la Uniunea Europeană la sfârșitul lunii august fiind de 343 milioane de euro, practic, deficitul calculat este de 408 milioane de euro.
Repatrierile de venituri au fost de 3,5 miliarde de euro, cu 1 miliard mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Producția de grâu recoltată până la data de 22 august 2007 a fost de numai 3 milioane de tone, cu 44% mai redusă decât cea de 5,4 milioane de tone în 2006. Dacă raportăm producția la consumul intern, rezultă o diferență de 2 milioane de tone, care va fi achiziționată cu 0,5 miliarde de euro.