Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Allen Coliban
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Ancheta privind situația managementului deșeurilor în România a început cu un plan de acțiune în șapte puncte, care a fost concretizat prin vizite în teritoriu, în Cluj-Napoca, Târgu Lăpuș, Bistrița, Suceava, Rudeni, Urziceni, Buzău și Brașov, acoperind un larg spectru de probleme, de la gropi neconforme la situații pozitive și la modele de bune practici privind colectarea selectivă, precum și diverse puncte din ceea ce vrem să obținem, respectiv economie circulară.
Deși am avut acest plan detaliat de acțiuni și de vizite în teritoriu, anumite aspecte necesită încă aprofundare și răspunsuri suplimentare. De aceea, pentru a îmbogăți analiza și pentru a putea trage concluziile finale, vă solicităm prelungirea termenului până la 28 februarie 2018, cu depunerea raportului la 16 martie 2018.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.