Aurelian Mihai

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Bună dimineața și, încă o dată, Hristos a înviat!

Ne transmite istoria, după lungi și îndelungate așteptări, că 9 mai nu este altceva decât un motiv de mândrie națională.

9 mai, ziua în care, în Parlamentul României, prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, a dat citire Proclamației privind independența de stat a României, independență obținută în urma vitejiei ostașilor români pe câmpurile de luptă, în urma vitejiei călărașilor, a dorobanților, a celor care, la sud de Dunăre, au făcut tot posibilul ca numele de român să fie cunoscut pe tot continentul... oastea alcătuită de oameni simpli, oastea alcătuită din bărbați adevărați care au îngenunchiat un imperiu – și nu este puțin lucru în istoria României.

Spunea cineva că independența de stat a României nu a fost un gest spontan; nici nu are cum să fie așa ceva. Este rodul acelor bărbați care au gândit acea mișcare înainte de 1877 și a celor care, la 1848, au dăruit României cei mai frumoși ani din istoria sa din secolul XIX. Și iată că acel 9 mai a rămas în istoria României ca una dintre cele mai glorioase zile ale noastre, ale românilor.

9 mai este și Ziua Europei, motiv pentru care salutăm de aici, din Camera Deputaților, comunitățile de români care trăiesc în Europa, începând din Cipru și până în Islanda și până la Oceanul Atlantic, în Insulele Tenerife, unde se află mulți români care au sărbătorit ieri, în țările unde locuiesc, această zi istorică, care marchează încă o etapă în istoria țării noastre.

Dar avem un 10 mai, 10 mai despre care nu se vorbește foarte mult, 10 mai care a fost o zi de sărbătoare importantă pentru români. Și acel 10 mai poate că ar fi cazul

să revină în atenția și a politicienilor, și a românilor, pentru că este trecutul nostru. Iar trecutul trebuie respectat. Acel 10 mai în care liberalismul în România construia această țară, în care se făceau acele reforme, în care se înființau instituții care sunt și astăzi prezente, în care liberalii construiau cărămidă cu cărămidă ceea ce înseamnă România nu va fi uitat niciodată de cei care-și respectă trecutul și istoria; și avem tot dreptul să o facem.

Dacă noi, ca români, astăzi, și ca politicieni, nu am închis acest capitol al României, în această legislatură, am sentimentul și aproape convingerea că datoria noastră este ca în anii următori să pregătim unirea cu Basarabia, cu frații noștri de peste Prut. Iar, dacă Dumnezeu va vrea ca acest destin al României să se înfăptuiască, atunci poate ar trebui să ne gândim că am face pași mai repezi către acest viitor și mult mai siguri, iar acest lucru nu înseamnă altceva decât a ne respecta ca români. Ce este al nostru trebuie să fie al nostru. Noi nu-i uităm niciodată pe cei care au luptat în toate aceste secole ca să avem o țară, să fim respectați și să avem sentimentul că Dumnezeu iubește România și certitudinea.