Brian Cristian

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,

Mulți dintre noi am fost fascinați în copilărie de sportivii de la olimpiade și de simbolurile olimpice: flacăra, torța sau drapelul olimpic.

Reunind sportul cu educația și cultura, olimpismul încearcă să creeze un stil de viață bazat pe valoarea educativă a exemplului și pe respectul pentru principiile etice fundamentale.

De când am fost ales, am militat pentru finanțarea adecvată a sportului și mă bucur de fiecare dată când avem inițiative în acest sens.

La nivel teoretic, mai mulți bani către Comitetul Olimpic și Sportiv Român ar însemna și mai multe resurse pentru dezvoltarea sportului românesc, care se află într-un declin evident.

Din păcate însă, în ultima vreme, această problemă a fost prost înțeleasă. Ne raportăm mereu la numărul de medalii obținute la jocurile olimpice, dar uităm că țara noastră se află pe locul II la nivel european în privința sedentarismului, iar 51% dintre români nu se implică niciodată în activități sportive, conform celor mai recente eurobarometre.

Ne uităm de fiecare dată la vârf, și nu la bază. Tratăm efectele, nu cauza.

Și, pentru că am vorbit despre vârf și bază, aș vrea să punem lucrurile în perspectivă și să ne gândim la o piramidă. La vârf avem sportul de înaltă performanță, care poate fi practicat un număr limitat de ani, iar la modul teoretic entitatea responsabilă de acesta este COSR. Puțin mai jos avem sportul de performanță, care, la fel, poate fi practicat de un număr restrâns de persoane și care, la nivel instituțional, cade în responsabilitatea federațiilor sportive. Și mai jos avem sportul școlar și universitar, unde avem Federația Sportului Școlar și Universitar, Ministerul Educației, iar la baza piramidei avem sportul amator și de masă, care poate fi practicat de oricine toată viața. Acesta cade în sarcina

ministerului, prin direcțiile din subordine, dar și prin autoritățile locale.