Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Marius Petre Nicoară
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Practic, prin această inițiativă legislativă am propus modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecție socială, în sensul prelungirii valabilității măsurilor prevăzute pentru anul 2009 și pentru anii 2010, 2011 și 2012.
Modificările propuse vin în sprijinul acțiunilor prevăzute în pachetul de măsuri anticriză al Guvernului pentru stimularea creșterii economice și protejarea intereselor economice ale populației.
De altfel, în expunerea de motive..., sigur, noi am rămas puțin surprinși că avem un punct de vedere negativ din partea Guvernului, pentru că, practic, această ordonanță face parte din acele măsuri – puține, este adevărat – pe care Guvernul le-a luat pentru protecție socială și, totodată, de sprijinire și susținere economică atât a mediului privat, cât și a celui public. Dacă în 2009 încetează efectele acestei ordonanțe, înseamnă că, practic, pentru 2010 și acele puține măsuri anticriză care au acționat pe parcursul anului 2009 nu vor mai avea continuitate, or, teoretic – se știe și se vede din toate cifrele statistice –, criza economică va continua și în 2011, și în 2012.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.