Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2013
procedural · adoptat tacit
Ecaterina Andronescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 18–19
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația mea de astăzi s-ar putea numi mai degrabă „O declarație de suflet”, pentru că am venit la această tribună ca, de la înaltul microfon al Senatului României, să adresez un cuvânt de prețuire și de mulțumire unui profesor: Arcadie Sfîrnaciuc, din comuna Marginea, județul Suceava, un profesor care duminică a împlinit 100 de ani.
Au venit să-l omagieze pe profesor foștii lui elevi, Înalt Preasfinția Sa Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și ceea ce a fost extraordinar de impresionant au fost cuvintele foștilor elevi ai profesorului, astăzi, în marea lor majoritate, pensionari.
Profesorul Arcadie Sfîrnaciuc a fost unul dintre dascălii de temelie ai acestui neam, un dascăl care i-a învățat nu numai matematica pe elevii săi, i-a învățat cum să înalțe neamul. A așezat cărămidă după cărămidă la formarea atâtor generații de elevi, a făcut războiul și, mai ales, i-a păsat de oamenii comunei Marginea, în care și-a desfășurat activitatea didactică. O comună cunoscută, mai degrabă, prin ceramica de Marginea, decât prin faptele extraordinare ale profesorului.
Se cuvine, de la acest microfon, să-i transmitem că-l prețuim, să-i spunem: „La mulți ani!”, domnule profesor, să fiți sănătos și să vă dea Dumnezeu puterea bucuriei faptelor extraordinare pe care le-ați făcut pentru toate generațiile de elevi care v-au trecut prin băncile claselor în care ați predat! Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.