Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 noiembrie 2015
Declarații politice · respins
Ioan Deneș
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Sigur, nu vreau să iau apărarea deciziilor pe care le iau comisiile, numai că aceste proiecte, propuneri legislative, nu vin în același timp, una vine mai devreme, alta mai târziu
și, sigur, nu putem să învinuim sau să tragem la răspundere pentru deciziile care se dau vizavi de rapoartele pe o propunere, chiar dacă sunt foarte asemănătoare propunerile respective.
Sigur, intenția inițiatorilor este una nobilă și una corectă, numai că, dacă ați fi citit în detaliu propunerea legislativă pe care au făcut-o colegii, ați fi văzut acolo că există un cuvânt foarte ambiguu, care nu poate să fie clar, să zicem așa, demonstrat vizavi de intenție.
Spune acolo că dacă distruge, mă rog, produsele, alimentele care se apropie de termenul de expirare în mod intenționat. Cine demonstrează acest lucru? Intenționat sau neintenționat. Și, mai mult de atât, poate să vină să-ți spună că le-ai distrus intenționat și pentru asta să-ți dea o amendă de 10.000 de lei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.