Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Gabi Ionașcu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Interpelarea mea este adresată Ministerului Educației Naționale, domnului ministru Valentin Popa, de către
subsemnatul, senator Gabi Ionașcu, din Circumscripția nr. 23 Ialomița, membru al Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară.
Obiectul interpelării: „Situația manualelor școlare pentru anul 2018–2019”.
Stimate domnule ministru,
Curtea Constituțională a României a decis în 19 aprilie 2018 că „dispozițiile Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2017 – care prevedea transformarea Editurii Didactice și Pedagogice din regie autonomă în societate pe acțiuni care editează manualele școlare la cererea Ministerul Educației Naționale – sunt neconstituționale”. Concret, judecătorii au spus că reorganizarea unei regii autonome, cum este Editura Didactică și Pedagogică, se face prin hotărâre de guvern, și nu prin ordonanță de urgență.
În acest context, tipărirea manualelor școlare necesare pentru anul școlar 2018–2019 este mai mult decât incertă, nemailuând în calcul că unele manuale trebuiau revizuite. Mai mult, ministerul pe care-l conduceți nu a prelungit contractele cu firmele care au executat manualele de clasa I pentru..., acum patru ani, fără a oferi o explicație cu privire la necesitatea acestei măsuri.
Având în vedere că este de presupus un atac în justiție asupra Legii manualului și a monopolului instituit pe piața manualelor școlare din partea editurilor, vă rog, domnule ministru, să faceți următoarele precizări:
1. Care este necesarul de manuale pentru anul școlar 2018–2019 și care este bugetul pentru retipărirea acestora?
2. De cât timp este nevoie pentru tipărirea tuturor manualelor pentru anul școlar viitor?
3. Ce se întâmplă în situația în care nu se va reuși definitivarea cadrului legal în timp util, astfel încât să existe timpul fizic pentru tipărirea manualelor? Există un scenariu alternativ astfel încât elevii să primească manualele la timp?
4. Care este, de fapt, cauza care a generat această bulversare pe piața manualelor școlare și ce anume problematică urmează să rezolve aceste reglementări cu un pronunțat caracter de monopol?
Vă rog, răspunsul dumneavoastră să fie în scris. Vă mulțumesc.
Senator Gabi Ionașcu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.