Farago Petru

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

În mod tradițional, comemorăm evenimentele istorice cu un impact deosebit asupra societății, cum sunt revoluțiile sau luptele de eliberare, și omagiem personalitățile de al căror nume se leagă aceste evenimente. În acest șir de omagieri și comemorări se disting evenimentele, faptele și personalitățile legate de Revoluția din 1848–1849. La fel, în această obișnuință devenită tradiție se înscriu și comemorările din cadrul comunității maghiare din România.

Revoluția maghiară a izbucnit la 15 martie 1848 și, după o serie de realizări care au culminat cu detronarea Casei de Habsburg, a avut de înfruntat două armate imperiale, cea austriacă și cea rusă. Lupta forțelor inegale s-a încheiat la Arad, de fapt la Șiria, unde armata revoluționară a depus armele. Austriecii însă nu s-au mulțumit cu atât; peste 1.000 de participanți în conflictul armat au fost judecați și întemnițați pe ani grei. Represaliile ulterioare au culminat cu sentințele tribunalului militar prezidat de generalul Haynau, care a condamnat 120 de persoane, printre care și 13 generali ai revoluției, care au depus armele la Șiria. Generalii, dintre care doar patru erau maghiari, au fost executați în zorii zilei de 6 octombrie 1849, în apropierea Cetății Aradului.

Dincolo de dorința de a păstra valorile noastre istorice și spirituale, de a ne păstra identitatea, până la urmă, suntem datori a ține vie amintirea martirilor și a trăi pentru idealurile pentru care au trăit și ei, la rândul lor. Ba mai mult, au trăit și au murit pentru acele idealuri. Acești 13 bărbați, în locul libertății pentru care au luptat, au avut parte de moarte. Patru dintre ei prin împușcare, iar alți nouă prin spânzurare, acestora călăii lor luându-le, astfel, nu doar viața, ci și onoarea militară. Acești 13 bărbați au fost victimele unei puteri care nu a tolerat dorința firească, omenească a maghiarilor vremii de a-și modela propria soartă prin propriile decizii, nu a știut să accepte dorința de libertate a popoarelor, nu a reușit să înțeleagă vocea vremurilor, având convingerea greșită că, prin tot ce dă altora, ea însăși rămâne cu mai puțin.

Comemorările nu privesc însă doar trecutul. A noastră, ca oricare alta, privește și prezentul, și viitorul. Noi credem în idealul libertății și suntem convinși că nimeni nu se poate bucura de propria libertate până când toți cei din jurul lui nu se bucură de aceeași libertate. Suntem convinși, de asemenea, că libertatea este indivizibilă. Sporirea libertății, a libertăților unora, niciodată nu va diminua libertatea, libertățile altora, la fel cum nici dragostea părintească purtată unui copil nu scade cu nimic dragostea părintească purtată fraților acestuia.

De 168 de ani ne adunăm la Arad pentru a comemora cu demnitate acest eveniment de tristă amintire. Ne adunăm la obeliscul din Subcetate, sub care se află mormântul martirilor, și, din anul 2004, ne adunăm și la Statuia Libertății, reamplasată în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare, printr-o hotărâre a Guvernului României, ca un semn al recunoașterii idealului în numele căruia s-au ridicat revoluțiile europene din 1848–1849 – libertatea.