Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2022
Declarații politice · adoptat
Brian Cristian
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
A fost nevoie să treacă 2 mai, Ziua națională a tineretului, ca să mai realizez încă o dată cât de deconectată este clasa
politică de la acest sector, pe care îl bagă în seamă doar la ocazii speciale. De aceea, tinerii nu se simt reprezentați*, o mare parte dintre ei doresc să plece din țară, din cauza lipsei de oportunități, și, durerea politicienilor, se prezintă la vot într-un procent ridicol de mic.
Tot ridicol este și faptul că prin ministere nu avem specialiști în politici publice pentru tineret, iar expertiza vine, de regulă, de la organizații neguvernamentale. La fel cum este ridicol faptul că avem anul acesta un minim istoric în ceea ce privește procentul din PIB alocat educației – 2,58%, deși legea prevede 6%* – sau că noul înființat Minister al Tineretului este nefuncțional după aproape 6 luni, asta exact în Anul european al tineretului.
Vorbeam mai devreme despre cât de rupți de realitate sunt majoritatea politicienilor și ne vin exemple din țară, unde bugetul întreg alocat tineretului din diverse primării este jumătate din bugetul alocat unor concerte de muzică populară, care s-ar fi dorit să fie evenimente pentru tineri organizate de 2 mai.