Sorin Constantin Lazăr

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se referă la recentul început de an școlar și am intitulat-o „Resursa umană calificată din învățământ”.

Școlile și instituțiile de învățământ și-au deschis din nou porțile elevilor. Iată de ce doresc să aduc în discuție aspecte esențiale din acest domeniu. De foarte multe ori discutăm despre educație și despre importanța deosebită a acesteia în dezvoltarea unei societăți.

În România educația este prețuită, dar prea puțin apreciată în sensul valorizării cadrelor didactice.

Desigur, este importantă baza materială a unei instituții de învățământ, și anume resursele de ordin tehnic și tehnologic. Trebuie sprijinită dezvoltarea materială continuă a școlilor și a tuturor instituțiilor de învățământ și cred că suntem cu toții de acord asupra acestui lucru. Ce doresc însă să subliniez este că resursa cea mai importantă, care definește la nivel calitativ și esențial actul educațional, este dascălul. Ne amintim cu drag și mândrie imaginea impecabilă a emblematicului domn Trandafir, dascălul care ajungea la sufletele elevilor și care punea bazele unei educații solide, bazate pe principii și valoare.

Educator, învățător sau profesor, cadrul didactic în sine este pilonul de bază în asigurarea unei educații solide, bazate pe calitate.

Afirmăm constant că ne dorim educație și învățământ bazate pe calitate, și nu pe cantitate, așa cum se susținea odinioară. Mentalitatea părinților și a copiilor s-a schimbat, nevoile angajatorilor și cererile pieței muncii, de asemenea.

Nu putem însă avea pretenția ca actul educațional să se desfășoare optim și eficient, în condițiile în care există numeroase probleme pe care cadrele didactice le întâmpină. Pe de o parte, ne dorim ca dascălii să fie puși la punct cu ultimele noutăți și metode de predare, dar, pe de altă parte, accesul la specializări și la perfecționare, și anume perfecționarea continuă, este scump, de durată și, de cele mai multe ori, realizat pe cheltuiala personală a cadrului didactic. Mai mult decât atât, se observă și o slabă susținere și stimulare a acestora de a se specializa continuu, în condițiile în care salariile sunt deosebit de scăzute raportat la importanța activității realizate.

Și așa ajungem în punctul sensibil al discuției, în miezul problemei cadrelor didactice de la noi din țară, și anume salarizarea.

Dacă ne dorim cu adevărat performanță și eficiență, sunt necesare o reevaluare deosebit de serioasă și, mai ales, implementarea unor măsuri clare la nivelul îmbunătățirii semnificative a salariilor cadrelor didactice.

O salarizare corespunzătoare va atrage, cu siguranță, resursă specializată și calificată în învățământ.

Lipsa stimulilor de ordin financiar împinge multe cadre didactice valoroase să schimbe domeniul de activitate și este un aspect regretabil. Ne dorim ca dascălii să fie stimulați și motivați să-și desfășoare activitatea în condiții de excelență.