Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 martie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Marius-Andrei Miftode
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,
„Jur să respect Constituția și legile țării!” am spus toți parlamentarii în decembrie 2020, când am depus jurământul de învestire.
Jură să respecte Constituția și președintele, militarii sau funcționarii publici. Solemnitatea momentului este incontestabilă și, cu siguranță, acest jurământ ne unește, în politică, exact acolo unde programe, viziuni, aspirații și multe alte lucruri ne despart.
Din formula pe care o rostim, indiferent de poziție, nu lipsește respectul pentru Constituție și tocmai acest respect pentru organizarea fundamentală a țării este în centrul expunerii mele de astăzi.*
Mai precis, felul în care interpretăm în Camera Deputaților art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, în care se prevede că: „Înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.”
Nici Parlamentul nu este o anexă a Președinției, dar nici președintele nu este un apendice al Parlamentului, de a cărui existență să ne amintim doar când ne doare.