Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 februarie 2011
procedural · respins
Puiu Hașotti
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Exact în locul în care stă acum domnul vicepreședinte Chelaru, domnul senator Cristian Diaconescu, vicepreședinte al Senatului, a convenit luni, în plen, două chestiuni.
Prima. Luni, toate comisiile vor fi stabilite după ce liderii de grup s-au înțeles aici, în fața tuturor. Am bătut palma și va fi așa cum ne-am înțeles. Vă spun de la acest microfon că da, luni, Grupul parlamentar al senatorilor independenți, membri ai UNPR, va avea, inclusiv cu voturile noastre – vă spun de la acest microfon pentru stenogramă –, un reprezentant în Comisia pentru regulament.
De asemenea, vreau să informez Senatul că, la nivelul liderilor de grup, s-a convenit că raportul comisiei, cu modificările pentru regulament, care urmează a fi făcute de comisie, va fi discutat și adoptat prin consens – subliniez, prin consens! – de liderii grupurilor parlamentare. Este o chestiune convenită și întăresc încă o dată. Da. Luni, da, Grupul parlamentar al UNPR va avea un om în Comisia pentru regulament. Am zis că discutăm la pachet absolut tot, dar nu mai discutăm, că, practic, a fost discutat. Este negociat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.