Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 mai 2019
procedural · respins
George Edward Dircă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră pentru a vă prezenta candidatul Uniunii Salvați România la demnitatea de judecător în cadrul Curții Constituționale a României.
În primul rând, dați-mi voie să prezint scuzele candidatului nostru pentru că astăzi nu se află alături de noi. Din păcate, convocarea audierilor în cadrul comisiei și a dezbaterii în cadrul plenului a fost intempestivă, iar candidatul nostru, domnul Ovidiu Mircea Ursuța Dărăban, candidează astăzi și la funcția de decan al Baroului Bihor.
Are 40 de ani, este licențiat în drept, este licențiat în științe politice. Are o activitate intensă, este avocat și totodată este prodecan – astăzi este prodecan – al Baroului Bihor și probabil că va deveni, în cel mai scurt timp, decan al Baroului Bihor. De-a lungul timpului a deținut calitatea de conferențiar universitar, este doctorand în drept.
Are o bogată activitate, în care a publicat mai multe studii de drept, alături de nume sonore din cadrul dreptului. Și vreau să vă menționez aici câteva lucruri. A primit, printre altele, Premiul „Traian Ionașcu” al Revistei Române de Drept Privat, pentru cea mai bună carte a anului 2016, pentru că a făcut parte și din comisia care a redactat, în perioada
2010–2012, Codul de procedură civilă. Și, nu în ultimul rând, a primit și Premiul „Mihai Eliescu” al Uniunii Juriștilor din România, pentru o lucrare scrisă alături de Viorel Mihai Ciobanu, alături de Gheorghe Florea – și citez aici doar câteva nume, sper să nu se supere ceilalți colegi juriști pe care am să-i omit –, Flavius Baias sau Mihaela Stancu.
Vă prezentăm un adevărat profesionist, un om fără nicio implicare politică, un om asupra căruia nu planează niciun fel de suspiciuni asupra trecutului său profesional, un om care nu a fost cercetat, nu a avut calitatea de suspect, așa cum au alți candidați care se află astăzi alături, în fața dumneavoastră, pentru că ar fi aranjat concursuri la Institutul Național de Magistratură, un om asupra căruia nu planează suspiciuni că ar avea legături strânse cu clanul Mazăre sau care ar fi protejat această grupare timp de mai bine de 10 ani, cât ei au domnit în județul Constanța. Vă prezentăm un adevărat profesionist, un om cu viziune, un om care poate aduce un element de noutate în Curtea Constituțională a României.
Și vreau să mulțumesc astăzi colegilor și în special domnului președinte al Comisiei juridice, pentru că astăzi Parlamentul României a dovedit că este o instituție modernă, pentru că am avut pentru prima oară o audiere prin cadrul unui sistem electronic, și anume printr-o videoconferință. Și mulțumesc pentru acest lucru. Iată că putem să fim o instituție modernă și să ținem cont de vremurile în care trăim.
Vă rog astăzi, stimați colegi, să votați candidatul nu pe care vi-l propune partidul dumneavoastră, ci acel candidat al cărui CV este cel mai bogat, a cărui experiență profesională face dovada că este demn de a ocupa timp de nouă ani demnitatea de judecător constituțional al României.