Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2023
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marius-Andrei Miftode
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,
Inițiativa USR pe care o discutăm propune două lucruri simple:
1. În Legea învățământului preuniversitar să fie menționat clar un principiu al predictibilității prin care orice modificare a legii să nu afecteze parcursul educațional al elevilor.
2. Prevederile legii, care vizează evaluarea națională și bacalaureatul, să nu se aplice elevilor care au început deja ciclul gimnazial, respectiv liceal, după alte reguli.
Și mai clar: dacă știi că poți să dai bacalaureatul din horticultură urbană și începi să te pregătești din clasa a IX-a, să nu te trezești în clasa a XI-a că această disciplină nu mai este o opțiune.
Propunerea a primit raport de respingere, cu pretextul că este deja prevăzut în lege, la dispoziții tranzitorii*, că abia peste 4 ani vor da elevii examene după regulile proaspăt introduse.
De fapt, dispozițiile tranzitorii nu consacră un principiu. Ele protejează numai generațiile care sunt astăzi în situația de a vedea examenele schimbate; nu oferă o garanție că și pe viitor nicio altă generație de elevi nu se va pomeni cu discipline și texte schimbate de la un an la altul.