Ion Eparu

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Mărturisesc că îmi propusesem să nu mai dau citire acestei declarații politice, în urma unor discuții pe care le-am

avut cu domnul ministru Curaj și, de asemenea, a unor interpelări pe care i le-am adresat.

Modul în care domnul ministru a considerat necesar să-mi răspundă la întrebările directe, precum și răspunsurile primite la interpelări m-au determinat însă să revin asupra hotărârii și, ca atare, dau citire acestui material: „Înscrierea la clasa pregătitoare, primul rateu al sistemului de învățământ românesc”.

## Stimați colegi,

Problema pe care vreau s-o semnalez astăzi este una care de la an la an se agravează, în contextul unor previziuni, din păcate, deloc optimiste. Știm cu toții că orice părinte își dorește accesul propriului copil în cea mai bună școală. Pentru că legea prevede anumite condiții pentru înscriere, soluția nu a întârziat să apară: mutarea reședinței, în acte, în circumscripția dorită. Fenomenul a căpătat amploare, astfel încât situația riscă să fie scăpată de sub control. În Ploiești, de exemplu, de la 25 de locuri aprobate în mod obișnuit pentru o clasă pregătitoare s-a ajuns la 34 de copii, în condițiile în care spațiul disponibil este același, la fel și resursa umană.

În același timp, tot în Ploiești, uneori chiar în aceleași cartiere, cu unități de învățământ care abia mai fac față solicitărilor, sunt și școli care nu reușesc să acopere nici măcar jumătate din clasă. Ajungem astfel la dilema părinților cu copii preșcolari: să aleagă o școală bine cotată, cu performanțe confirmate de-a lungul anilor, sau o școală obișnuită, capabilă să asigure condiții decente de studiu tuturor copiilor înscriși? Pentru că, mai nou, prestigiul fiecărei unități de învățământ se măsoară în funcție de cât de înghesuiți vor sta elevii care la toamnă iau pentru prima dată contact cu școala.

Este dreptul fiecăruia să decidă pentru viitorul copilului său și, în mod evident, vedem aplicat în educație un principiu testat deja de foarte multă vreme în economie, ceea ce nu este rău. În schimb, este nepermis ca factorii decizionali să nu reacționeze la aceste tendințe și să ducă astfel la crearea unui blocaj care înseamnă, în esență, risipă de resurse și compromiterea calității procesului instructiv-educativ, tocmai în cazurile în care această calitate a atins probabil cel mai înalt nivel pentru țara noastră.

Înțeleg că acesta este prețul pentru prestigiul unității de învățământ, însă trebuie reevaluat sistemul și îndreptate cauzele care generează astfel de dezechilibre. În prezent, conform prevederilor art. 104 alin. (3) și (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, „finanțarea de bază a unei unități școlare rezultă prin multiplicarea costului standard per elev cu coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi și se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului”.