Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 iunie 2009
questions interpellations · adoptat
Aledin Amet
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Am formulat două interpelări.
Prima este adresată doamnei Ecaterina Andronescu – ministrul educației, cercetării și inovării.
În urma unei sesizări primite, am formulat această interpelare, având speranța că autoritățile abilitate vor studia cazul și vor lua măsurile de rigoare.
Este vorba de Parcul Copilului „Cireșarii” din București, sectorul 1, unde, conform celor precizate în adresă, s-a petrecut în zona imobiliară un fapt regretabil. Anexez respectiva adresă.
Iar cea de a doua interpelare este adresată domnului Theodor Paleologu, ministrul culturii, cultelor și patrimoniului național.
În urma unei propuneri legislative, anul acesta a fost adoptată în Parlament Legea privind înființarea unui institut cultural al tătarilor din România. Rolul acestui institut este de a promova valorile culturale ale etniei tătare.
În acest sens, în ce măsură poate exista finanțare din partea Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național? Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.