Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2013
procedural · respins
Gabriel Andronache
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Aș fi vrut să nu fi fost nevoit să vin la microfon și să vă spun că „v-am spus noi”. Dar sunt nevoit să vă spun lucrul acesta. V-am spus noi că acel termen este neconstituțional și iată că așa s-a dovedit a fi. La punctul 8 marginal din raport există un text adăugat care, cu ocazia reexaminării la cererea Președintelui, fusese scos din raportul inițial și care se referă la abrogarea oricăror dispoziții contrare celor stipulate în proiectul de lege.
Introducerea unei asemenea prevederi, din punctul nostru de vedere, încalcă dispozițiile Legii nr. 24 – și vă citez aici dispozițiile din art. 65 din Legea nr. 24 privind tehnica legislativă. Alin. (3) al acestui articol spune: „În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora.”
Prin urmare, introducerea unui text general de abrogare încalcă în mod cert aceste norme. Vă spunem și de această dată că o asemenea prevedere este nelegală. Menținerea ei poate conduce în mod clar la declararea acestui proiect de lege din nou ca fiind neconstituțional.
Prin urmare noi vom vota împotriva acestei reglementări și de aceea vă solicităm să supuneți la vot acest amendament.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.