Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2019
other · respins
Cseke Attila Zoltan
Intonarea Imnului național al României. Deschiderea sesiunii ordinare a Senatului
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
După cum știți, la sfârșitul anului trecut a apărut o decizie a Curții Constituționale care a dat o altă interpretare termenelor procedurale de dezbatere și de adoptare tacită din Parlament. Drept urmare, aceste termene, de la data deciziei, se socotesc nu pe zile lucrătoare de Senat, cum era cazul Senatului, ci pe zile calendaristice.
Această decizie, practic, a scurtat termenele procedurale aflate în curs. De aceea aveți și pe ordinea de zi foarte multe propuneri legislative care se consideră adoptate tacit, din cauza acestei decizii cu privire la termenele procedurale. Și sunt încă 10 propuneri legislative care ar trece tacit, prin aceste noi termene de adoptare tacită ar trece în două săptămâni.
Propunerile legislative sunt de la toate grupurile parlamentare și liderii de grup vă propun ca aceste puncte să fie introduse pe ordinea de zi și la fiecare dintre ele să fiți de acord cu prelungirea termenului de adoptare tacită de la 45 la 60 de zile.
Aș citi cele 10 propuneri legislative. Este vorba de:
– L696/2018, Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată;
– L697/2018, Propunere legislativă pentru modificarea Legii concurenței nr. 21/1996;
– L699/2018, Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului;
– L700/2018, Propunere legislativă privind completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997;
– L703/2018, Propunere legislativă pentru modificarea literei b) a alineatului (2) al articolului 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
– L692/2018, Proiect de lege privind Codul aerian;
– L709/2018, Propunere legislativă privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor;
– L710/2018, Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”;
– L711/2018, Propunere legislativă pentru aprobarea obiectivului de investiții „Autostrada Estului”;
– L712/2018, Propunere legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor și văduvelor de război. Comitetul liderilor vă propune ca aceste puncte să fie trecute primele 10 pe ordinea de zi și la fiecare dintre ele să votăm prelungirea termenului de adoptare tacită de la 45 la 60 de zile.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .