Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2015
procedural · respins
Laurențiu Florian Coca
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Știți foarte bine, dragi colegi, că, în mandatul trecut, sunt unul dintre cei care au venit cu un astfel de proiect legislativ. Îi felicit pe domnul senator Vochițoiu și pe cei care au semnat.
Vreau să vă spun că pe parcurs, deci către Camera Deputaților, mai există un proiect de acest fel, pentru că am revenit la el.
Noi discutăm atât de mult pentru 20 de persoane. Vreau să vă informez că, în ’77, 30.000 de mineri – sunt inginer-miner și mă mândresc cu asta –, 30.000 de mineri au demonstrat împotriva lui Ceaușescu. Acei 30.000 de mineri l-au sechestrat în subteran pe prim-ministrul Verdeț. Dar vreau să vă mai aduc aminte celor care sunteți din Gorj că, în ’81, minerii de la bazinul din județul Gorj au dat foc la primărie, au aruncat tablourile cu Ceaușescu, deci, efectiv, au făcut o demonstrație împotriva sistemului.
Trebuie să recunoaștem, în ’77 și ’81, și curajul acestor oameni. V-aș ruga ca toți să votați acest proiect legislativ. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.