Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 februarie 2010
procedural · respins
Titus Corlățean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Voi avea două intervenții, dacă îmi este permis, prima, ca președinte al comisiei, și a doua, separat, de la microfonul central, ca senator.
Comisia pentru politică externă a fost sesizată în fond cu întocmirea raportului la Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2003 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate.
Membrii comisiei au apreciat propunerea legislativă drept utilă, deoarece, la un an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare, s-au constatat o serie de puncte slabe, de disfuncționalități, care trebuie îndreptate pentru a crea condițiile asigurării protecției cetățenilor români cu domiciliul sau rezidența în străinătate, precum și oferirea serviciilor consulare de o calitate superioară celor interesați.
Pe scurt, legea își propune să pună la dispoziția misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare fondurile necesare pentru soluționarea unor situații de urgență care pun în dificultate atât cetățenii români în străinătate, cât și relațiile statului român cu autoritățile centrale și locale ale altor țări.
Prin amendamentele adoptate în Comisia pentru politică externă am înlăturat, să spunem, anumite puncte care constituiau semne de întrebare și în avizul Consiliului Legislativ, dar și în punctul de vedere transmis de Guvern.
S-a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, iar comisia a hotărât, în ședința din 9 februarie anul curent, cu unanimitate de voturi, să adopte raport de admitere, cu amendamente.
Față de cele de mai sus, supunem plenului spre dezbatere și adoptare raportul de admitere, așa cum a fost amendată propunerea legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.