Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2012
Declarații politice · adoptat
Dumitru Oprea
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația are titlul „Într-o Europă cu două viteze, România – în marșarier?”.
Uniunea Europeană cere de la membrii săi seriozitate și angajamente ferme, unitate și coerență în adoptarea politicilor comune. Toate au loc în contextul dificultăților din Grecia, Spania sau Italia și al întrunirii Consiliului European, eveniment marcat de divergențele dintre unele state în privința unității fiscale. Astfel, Berlinul vede o Uniune „cu două viteze”, adică un grup de state din centrul zonei euro care să se îndrepte către o integrare mai amplă, cu toate beneficiile economico-financiare implicite, în timp ce alte state ar rămâne izolate, la marginea Uniunii Europene.
În acest sens, doamna Merkel a declarat cât se poate de explicit: „Avem nevoie de mai multă Europă, nu doar de o uniune monetară, ci și de o uniune fiscală. Cu alte cuvinte, mai multă politică bugetară comună. Și, înainte de toate, avem nevoie de o uniune politică (...).”
E o poziție cât se poate de clară, un mesaj limpede către toți membrii Uniunii, inclusiv pentru România, care, prin președintele Băsescu, a făcut constante eforturi pentru susținerea viziunii germane în chestiunile europene. Așadar, la Bruxelles și Berlin, se așteaptă o continuitate din partea Bucureștiului pe aceeași linie de consolidare a mecanismelor Uniunii Europene.
Marea noastră problemă este însă că USL a amânat foarte mult semnarea Tratatului fiscal, iar la Palatul Victoria astfel de lucruri sunt mai puțin importante decât orgoliile premierului român. Mai precis, domnul Ponta a reluat vechea sa ambiție de a diminua atribuțiile președintelui în această problemă diplomatică, odată cu cerința către Parlament a unui „mandat de principiu” pentru reprezentarea țării la Consiliul European din 28 iunie 2012.
Iată că preocuparea pentru promovarea intereselor României nu mai este un efort comun al clasei politice românești, ci devine o bătălie politică internă. Ce impresie fac răfuielile personale ale USL și ale premierului în fața partenerilor europeni? Ce mesaj oferă Guvernul României, când în Uniunea Europeană se cer în mod expres unitate și predictibilitate?
Îl îndemnăm pe domnul Ponta să se limiteze la a emite pretenții doar la nivelul administrației centrale a României, nu și pe planul politicii externe. Nu de alta, dar în acest ritm, într-o Europă cu două viteze, în loc să fim cu cei care merg cu prima viteză, se pare că am pornit în marșarier. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.