Ecaterina Andronescu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea de astăzi poartă un nume puțin așteptat – „Școala lui Ion Creangă a împlinit 160 de ani”.

În târgul de pe malurile Ozanei, în urmă cu 160 de ani, mintea luminată a starețului Neonil i-a cerut domnitorului Alexandru Grigore Ghica să aprobe înființarea unei școli pentru copiii născuți în Târgu Neamț. Cu toate dificultățile acelor vremuri de dinainte de emanciparea prin Unirea Principatelor, oameni vrednici de toată lauda au aprins lumina cunoașterii.

Școala Domnească „Alexandru Grigore Ghica” și-a scris istoria și a dat țării oameni de mare valoare. I-a dat pe Ion Creangă, marele nostru povestitor, dar și slujitor al școlii, pe Nicodim Munteanu, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pe filozoful Vasile Conta, pe lingvistul Alexandru Lambrior, pe Mihai Busuioc, cel supranumit „Domnul Trandafir”, precum și numeroși avocați, doctori, profesori, meseriași.

Pe frontispiciu, deasupra treptelor, cu litere chirilice, stă scris: „Școală publică a cărei piatră de temelie s-a pus de

Preaînaltul Domn al Moldovei Alexandru Grigore Ghica, voievod, zidindu-se prin sârguința Preacuviosului Arhimandrit și Stareț al Mănăstirii Neamțului Neonil, pe cheltuiala mănăstirilor.”

La inaugurare a fost prezent și domnul Moldovei, iar primul învățător și director a fost Isaia Teodorescu, Popa Duhu din povestirile lui Ion Creangă. În întreaga sa istorie, Școala Domnească din Târgu Neamț și-a îndeplinit cu prisosință menirea, înălțând neamul, așa cum mai târziu avea să spună, atât de potrivit, Nicolae Iorga.

Prin strădaniile generațiilor de dascăli și elevi școala a crescut în performanță. Ca și cei de ieri, profesorii școlii de astăzi continuă tradiția cu dăruire și cu inteligență, cu eforturi zilnice remarcabile, inspirați și susținuți de tăcutele ziduri ale Cetății Neamțului și de Ozana cea frumos și limpede precum cristalul curgătoare.

În fața istoriei acestei școli și a memoriei generațiilor de profesori care au slujit-o ne înclinăm cu respect fruntea. Dascălilor de astăzi, pentru strădaniile lor zilnice, neobosite și insuficient răsplătite, le adresez de aici, de la înalta tribună a Senatului României, mulțumiri și îi asigur de admirația, prețuirea și toată considerația pentru arta cu care îi modelează necondiționat, cu inteligență și pricepere, pe oamenii cetății.

Aproape în oglindă, în comuna Suceveni, aflată la 70-80 de kilometri la nord de Galați, în urmă cu 155 de ani, alți oameni, și ei luminați, au deschis și aici o școală pentru mintea copiilor din aceste locuri. Școala de atunci era construită din vălătuci cu paie, învelită cu stuf, pe jos cu lut. Cu o singură încăpere, de 60 de metri pătrați, avea un învățător și 32 de elevi.

La sfârșitul săptămânii trecute, cele două școli de astăzi din comuna Suceveni au găzduit prima competiție destinată elevilor din mediul rural – „Universul cunoașterii prin lectură”. Am văzut 200 de elevi din toate județele țării care s-au duelat în eseuri și am văzut profesori puși în dificultate în momentul în care trebuiau să decidă care sunt premianții.