Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 octombrie 2013
procedural · adoptat tacit
Gheorghe Saghian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 20; 38
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică am intitulat-o „Săptămâna educației”.
## Stimați colegi,
Pe 15 septembrie s-au împlinit patru ani de când Guvernul de la vremea respectivă și-a asumat răspunderea în Parlament asupra Proiectului legii educației naționale și asupra Proiectului legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În elaborarea proiectului de atunci s-a dorit ca salariile bugetarilor, inclusiv ale profesorilor, să fie în tendința firească de aliniere a salariilor la nivelul celor din Uniunea Europeană. S-a dorit instituirea unei echități în sistemul de salarizare bugetară. Numai că măsurile luate de fosta guvernare au dus la grave inechități. Astfel, observăm că, din cauza salariilor extrem de mici, unii dascăli pleacă în străinătate, alții acceptă aproape orice post, care nu are legătură cu specializările făcute, doar pentru a putea avea o viață demnă.
Cum oare a gândit Guvernul de la vremea respectivă că un debutant poate trăi cu doar 650 de lei? Cum oare a putut să spună că în stabilirea salariilor s-au avut în vedere salariile din statele membre? Cel mai mic salariu al unui debutant din celelalte state membre este de aproape 500 de euro. Pentru a vă face o imagine de ansamblu, vă aduc la cunoștință că în Germania salariul este de 3.000 de euro sau în Luxemburg ajunge la 4.700 de euro. Pentru acești tineri este trist ca, după ani de studiu intens în facultăți, să câștige mult mai puțin decât cei cu studii medii sau chiar fără studii.
## Stimați colegi,
Am venit astăzi la această tribună a Parlamentului pentru a-mi exprima poziția față de salarizarea sistemului de educație. Am ales această zi pentru că azi, oficial, încep cursurile universitare și pentru că săptămâna aceasta, mai exact pe 5 octombrie, este Ziua Mondială a Educației.
## Stimați colegi,
În sesiunea aceasta vom fi sesizați cu noul proiect de lege al salarizării, astfel că, începând cu 2014, salariile bugetarilor vor fi majorate anual, în mod etapizat și succesiv, dar numai pentru anumiți funcționari, respectiv aceia al căror salariu de încadrare este mai mic decât cel care va rezulta prin aplicarea noii legi. Prin adoptarea acestei legi, vom putea reda prestigiul profesorilor în societate prin salarizare, respect față de stat și asigurarea resurselor necesare unui învățământ de calitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.