Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2023
Comemorativ · respins
Gheorghe Nacov
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Omul și ursul”.
Doamnelor și domnilor colegi*,
Atât omul, cât și ursul au dreptul la viață. Mai mult, omul poartă răspunderea și pentru viața ursului brun, ca specie. Constituția, în schimb, garantează cetățenilor României dreptul la viață, la integritate fizică, precum și la proprietate.* Aceste garanții sunt absolute și necondiționate, împotriva oricărui atac. Inclusiv împotriva atacurilor ursului brun.
Motivul acestei declarații politice îl constituie comunicatul Comisiei abilitate a Academiei Române, referitor la ordinul de ministru privind cotele la urs brun, care pe mine, ca parlamentar, m-a uimit.
Doamnelor și domnilor, tratați cu neseriozitate viața, integritatea fizică și proprietatea cetățenilor români! Pentru că ele nu pot fi un motiv de PR, ca să arate cineva ce „ecologist verde” este, punând în pericol viața omului, în timp ce stă în spatele unui birou!