Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Constantin Severus Militaru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Trebuie să construim alternative pentru energia nucleară”.
Stimați colegi,
La începutul anului 2011, producția netă de cărbune a României a crescut cu 4,2% față de perioada similară din 2010, iar după accidentele nucleare din Japonia, prețul cărbunelui la nivel global a crescut cu 8% într-o singură săptămână.
Este o veste bună pentru minerii din țara noastră, pentru că extracția cărbunelui revine în centrul atenției. La nivelul Uniunii Europene, producția de energie este asigurată în proporție de 26% de cărbune și 15% de energie nucleară, urmând ca după dezastrele de la Fukushima statele să fie tentate să renunțe la energia nucleară în favoarea altor surse.
Chiar dacă studiile arată că producția de energie cu ajutorul cărbunelui este extrem de poluatoare, riscurile aduse de acest fel de energie sunt considerabil mai mici decât cele ale energiei nucleare.
În plus, costurile de depoluare sunt incomparabile, iar dacă pentru energia termo, ele se pot înlătura în câțiva ani, poluarea radioactivă rămâne pentru zeci și chiar sute de ani, pentru suprafețe de mii de kilometri.
O parte însemnată a minerilor aparținând Societății Naționale a Lignitului din Oltenia, dar și angajați ai Complexelor Energetice Turceni și Rovinari, sunt speriați de perspectiva de a pleca în concediile de așteptare din care nu știu dacă vor reveni.
Consider că acum Guvernul, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, trebuie să spună răspicat și fără echivoc că România are nevoie de cărbune, are nevoie de energia produsă pe bază de cărbune.
Am convingerea că dacă lecția Cernobîl a fost prea repede uitată, dezastrul de la Fukushima nu va mai trece neobservat de lumea întreagă. Astfel, România va trebui să decidă și ea, în cel mai scurt timp, cât de oportune mai sunt planurile care vizau construcția de noi reactoare nucleare pentru producția de energie în România.
Mă întreb dacă nu este în acest moment mai necesară ca oricând constituirea celor două mari companii energetice care să asigure un echilibru important sistemului energetic, un preț competitiv al energiei și cu riscuri cât mai mici pentru sănătatea populației, precum și asigurarea pe termen lung a locurilor de muncă ale celor care lucrează în minerit și energie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.