Radu Tudor Ciornei

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Patri(h)oții României eșuate”.

Ca de obicei în această perioadă a anului, înainte de sărbătorile care ne fac invariabil mult mai buni, darnici și toleranți, dar numai pentru câteva zile, pline de sarmale și caltaboși, Ziua Națională a României, printr-o magie pe care aș numi-o mai degrabă ieftină și plină de ipocrizie, transformă cohorte întregi de politicieni în personaje caragialești, ce livrează discursuri sforăitoare, împănate din plin cu deșănțate laude de sine, înveliți în tricolor și îmbrăcați în costume naționale. Așa cred ei că se apropie de popor, mai ales când un an electoral cu cinci tururi de scrutin ne bate la ușă. Atingând mieros coarda naționalistă a votanților lehămetiți de promisiuni deșarte, încearcă să rezoneze electoral cu cei pe care îi cred mult mai creduli decât sunt de fapt*. Domnii aceștia, pe care costumul național e cel mult penibil, uneori cu accente de grotesc, cred că patriotismul este ceva care se declamă periodic, un soi de praf în ochii votanților care îi vor lăuda și realege pentru prestațiile lor de rumâni verzi.

Într-o Românie eșuată, în aceste vremi tulburi, patriotismul înseamnă recunoașterea cinstită și lipsită de echivoc a carențelor de infrastructură, tăierea cheltuielilor inutile și frivole*