Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Vasile-Aurel Căuș
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Educația nu se poate plagia”.
România este țara din Europa cu cele mai multe lucrări științifice eliminate din publicații din cauza încălcării normelor de bună conduită în cercetare, raportat la totalul fondurilor alocate acestei activități. Cel puțin unu din 1.000 de articole este retras din bazele de date internaționale ca urmare a identificării plagiatului.
Mai mult, plagiatul are impact și asupra unor terțe persoane, fie că vorbim despre autorul inițial al textului plagiat sau despre cititorul care studiază lucrarea, dar și asupra întregului sistem în care plagiatorul funcționează.
În același timp, persoanele care au un verdict de „plagiat”, „reproducerea fără drept” sau „încălcarea dreptului de autor” – toate aceste verdicte reprezintă, în fapt, un furt intelectual – nu au nicio îngrădire în a ocupa o funcție didactică.
Fenomenul plagiatului pune sub semnul întrebării întreaga credibilitate a educației și cercetării din România.*
În mod evident, un cadru didactic care a plagiat nu poate fi un exemplu pentru generațiile viitoare*, dar nici un partener de încredere pentru colegii de catedră sau de proiect.