Adrian Țuțuianu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Grigore Alexandrescu azi sau «Boul și vițeii»”.

Stimați colegi,

Dacă în urmă cu trei săptămâni am avut onoarea și bucuria de a vă vorbi despre geniul și opera lui I.L. Caragiale, vin astăzi în fața dumneavoastră cu un alt nume sonor al literaturii românești, apărut tot pe plaiuri dâmbovițene.

În urmă cu 200 de ani avea să se nască la Târgoviște, în Mahalaua Lemnului, al patrulea copil al vistiernicului Lixandrescu, poetul și fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care a dăruit literaturii române multe nestemate ale genului.

Continuând paralela, dacă pomenind despre I.L. Caragiale nu am putut să nu observăm actualitatea scrierilor sale, acum, când vorbim despre autorul unor fabule celebre, ne vin în minte similitudinile dintre eroii săi reprezentativi și personajele oferite cu dărnicie de viața politică autohtonă, ca să nu mai vorbim de morala care li se potrivește mănușă.

Vorbind, bunăoară, despre principii nobile, despre egalitate și corectitudine, ne vine în minte, aproape instantaneu, celebra fabulă „Câinele și cățelul”. Transpusă în realitatea politică, morala acesteia se poate traduce, simplu, prin aceea că cei aflați acum la putere sunt mai egali decât cei din opoziție. Ne gândim, de pildă, la momentul aprobării bugetului, când am prezentat argumente peste argumente, amendamente peste amendamente, ne-am chinuit zile întregi să explicăm domnului Boc și companiei cât de aberant este proiectul, crezând, în naivitatea noastră, că suntem parteneri egali de dialog. Și el ce face?! Se face că ne ascultă, dă din cap aprobator și ne dă, pentru o secundă, impresia că părerea noastră ar conta un pic, pentru ca, la sfârșit, să ne-o reteze scurt: „Da! Nu suntem de acord!”, de pe aceleași poziții egale, firește, de parteneri de dialog. Doar eram, de bună seamă, cățeii din fabulă, iar dumnealui în poziția de veritabil dulău.

Intrând pe tărâmul așa-zisei justiții portocalii, ne izbim zilnic de fapte strigătoare la cer, avându-i protagoniști, firește, pe atotputernicii zilei. Auzim la tot pasul de lucrări de mântuială, de contracte pe bani mulți și publici, de mișmașuri

prin care se fentează justiția. Cazurile Ridzi, Udrea au ocupat luni de zile prima pagină a ziarelor. Lor li se adaugă altele, toate din ograda oranj. Ați auzit să fi pățit ceva? Ei aș, nici pomeneală de asta, atâta vreme cât puterea și decizia sunt la ei, adică în aceeași ogradă oranj. Aici se potrivește de minune morala fabulei „Dreptatea leului”: „Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,/Dar văd că cei puternici oriunde au dreptate.”

Stimați colegi,

Sunt însă și mici excepții care ne complică teoria. De pildă, din fabula „Boul și vițelul” aflăm cum, ajuns la putere, mai-marele bou își uită apropiații, alungându-și propria rudă de la împărțeala prosperității. Ei bine, de data aceasta, morala marelui Alexandrescu nu se mai aplică în actualitate, și asta pentru că, proptiți la Palatul Cotroceni ori la Palatul Victoria, în ministere sau agenții, mai-marii puterii au avut grijă să-și răsplătească toți apropiații.