Valer Marian

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică este intitulată „Comemorarea holocaustului de la Satu Mare”.

Săptămâna trecută, respectiv în data de 18 noiembrie, au avut loc o serie de manifestări dedicate comemorării holocaustului de la Satu Mare, la care, alături de oficialități locale, au participat ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Aurel Vainer, secretarul de stat Irina Marin-Cajal din Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și directorul Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, profesor universitar doctor Liviu Rotman.

Cu acest prilej, s-a desfășurat un simpozion intitulat „Holocaustul din România. Evreii sătmăreni fără morminte”, în cadrul căruia au fost prezentate mai multe lucrări științifice și a fost lansată cartea „Evreii sătmăreni. Istorie și destin”, ai cărei autori sunt profesor doctor Ioan Corneanu și Lacrima Teocan.

Cartea prezintă istoria comunității evreiești din județul Satu Mare, care este atestată documentar de aproape 400 de ani, subliniind influența semnificativă a evreilor asupra vieții economice, sociale, culturale și politice de pe aceste meleaguri. Cartea abordează destul de amplu episodul holocaustului comis împotriva evreilor sătmăreni de autoritățile fasciste maghiare în anii celui de Al Doilea Război Mondial, când în județul Satu Mare locuiau peste 40.000 de evrei.

Evreii sătmăreni au fost ghetoizați în perioada mai–iunie 1944 și, într-o singură zi, din gara Satu Mare au fost deportați, cu șase trenuri, cu vagoane de vite, 18.000 dintre aceștia în lagărele de exterminare naziste de la Auschwitz, Dachau și Birkenau.

Peste 90% din evreii sătmăreni deportați nu s-au mai întors din aceste lagăre ale morții. Astăzi, comunitatea evreiască mai numără 120 de persoane în județul Satu Mare.

După cum se știe, Președinția, Guvernul și Parlamentul României au recunoscut implicarea țării noastre în Holocaust, prin prisma unor acte de reprimare, de deportare și de exterminare săvârșite de autoritățile române în timpul celui de Al Doilea Război Mondial împotriva populației evreiești din nordul Moldovei, din Basarabia și din Transnistria.

Dar se cuvine a fi făcute două precizări importante:

1. România nu a participat la soluția finală nazistă, nedeportând niciun evreu în lagărele morții de la Auschwitz, Dachau, Birkenau, Buchenwald, Bergen-Belsen și Mauthausen.