Leonardo Badea

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se numește „PDL – peste 759 de zile de iluzii în deșert. _And still counting_ ...”.

Nimic nu pare mai antrenant, mai solicitant și mai fermecător pentru actuala opoziție decât să se pronunțe – de obicei, în termenii unei ireproșabile certitudini – pe marginea inevitabilei despărțiri a Uniunii Social-Liberale.

Constatarea nu reprezintă o descoperire de ultim moment, nici măcar în termenii viciați ai discursului la care anumiți lideri politici de opinie apelează în context.

Ce fascinează iremediabil este acea insistență rigidă, un fel de maraton al fascinației iluziilor din care anumiți lideri refuză să iasă și care spun că USL este gata să se rupă. Se întâmpla în 5 februarie 2011, atunci când PDL a înregistrat cu multă speranță șlagărul de mai sus, bazându-se cumva pe iluzia unor repetabile defecte ale trecutului. Au mai fost alianțe, au mai fost înțelegeri politice, au mai fost solidarități de conjunctură și toate s-au evaporat cu relativ mici și foarte mici eforturi. A fost suficientă identificarea unor vulnerabilități de natură personală pentru ca o întreagă construcție să se alinieze, separat, în spatele propriilor cusururi. De aici, mugurii speranțelor PDL față de momentul constituirii Uniunii Social-Liberale.

Repet, se întâmpla la 5 februarie 2011. Au trecut de atunci peste 759 de zile! 759 de zile în care anumiți lideri politici s-au hrănit cu frustrări și multă suferință asumată conștient din necunoașterea elementară a realităților politice înconjurătoare sau, pur și simplu, din comoditate de discurs. 759 de zile din care nu a lipsit nicio dezbatere lăsată de Dumnezeu unde să nu fim puși în gardă că apocalipsa USL este gata să izbucnească: mâine, poimâine, săptămâna viitoare, luna viitoare...

Chinuiți de propriile iluzii, anumiți reprezentanți au devenit, fără măcar să înțeleagă, prizonierii veșnici ai unei idei fără conținut, ai unei filozofii nărăvite în refuzul acceptării evidentei realități: USL a fost gândită și viețuiește astăzi ca un concept politic, urmărind atingerea unor obiective propuse de toți românii. Abandonul evident al unui traseu politic prin care să-și asume deschis dimensiunea politică a momentului i-a transformat pe unii în prizonierii unui labirint al propriilor speranțe.

Altfel, nu pot decât să constat faptul că unii lideri politici nu l-au citit deloc pe marele Churchill, acela care își dezvăluia imbatabila strategie: „Totdeauna mă feresc de profeții, fiindcă urmează o politică mult mai sănătoasă: să fac profeții după ce evenimentul s-a consumat.” I-ar fi salvat de tot acest deșert.

Vă mulțumesc.