Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ion Răducanu
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică se intitulează „Așa nu mai merge”. Nicolae Titulescu spunea: „Aflați de la mine că românii acceptă toate suferințele, dar tot eu vă spun că ei nu vor accepta niciodată nedreptatea”.
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
De mai bine de un deceniu, peste 25.000 de timișoreni care locuiesc în partea de nord a orașului Timișoara se plâng de efectele poluării provocate de Fabrica de anvelope „Continental Automotive Products”, unul dintre cei mai mari investitori germani din Banat.
Timișorenii respiră, se pare, cel mai murdar aer din Europa. Potrivit unui raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății, Timișoara este pe locul 5, după Sarajevo, Tetovo, Skoplye și Plovdiv, care sunt cele mai poluate orașe din sud-estul Europei.
În ultimii ani, grupurile societății civile, Garda de Mediu și primăria se bat în expertize și contraexpertize, în timp ce politicienii și diplomații germani fac un lobby acerb în favoarea fabricii.
Concomitent cu acest lucru, Timișoara devine probabil orașul cu cei mai mulți bolnavi de astm bronșic.
Comisia Europeană a declanșat, încă din luna martie 2011, procedura de infringement pentru Timișoara, zona europeană în care s-au depășit și se depășesc continuu limitele maxime admise ale poluării.
Supărat pe raportul Organizației Mondiale a Sănătății, primarul Timișoarei a cerut explicații postului german de radio Deutsche Welle pentru publicarea raportului, în loc să încerce să clarifice adevărul privind poluarea în municipiul pe care îl conduce, demonstrând astfel că pune mai presus de orice sănătatea timișorenilor.
Autoritățile române au tăcut și tac în continuare, iar nemții au venit cu intervenții și sprijin în toate momentele critice apărute în legătură cu responsabilizarea fabricii față de poluare.
Poluarea cu compuși organici volatili, extrem de periculoși pentru sănătatea populației, este principala îngrijorare a producătorului german. Profitând de faptul că România înregistrează un vid de legislație, constând în absența unei reglementări privind concentrația-limită a compușilor organici volatili, producătorul câștigă în instanță orice proces privind responsabilizarea pentru poluare. Mai mult decât atât, acest poluator continuă să extindă activitatea de producție, punând nu de mult în funcțiune o nouă stație de mixare a cauciucului și o vulcanizare, ambele activități poluante cu negru de fum și gaze periculoase.
Timișoara nu trebuie să devină o viitoare Copșa Mică.
Primăria a întrerupt cercetările, de asemenea Garda de Mediu, ca urmare a intervențiilor de la București sau concilierilor ad-hoc pe baza declarațiilor poluatorului că a luat măsuri de filtrare a gazelor emanate, prin investiții majore.
În același timp, laboratorul Politehnicii Timișoara a continuat să facă analize și expertize pentru acest fenomen, în colaborare științifică cu firma Continental, care face investiții în cercetare. Oare ce se ascunde sub această colaborare ad-hoc?